Revoltător!** Salariu uriaș obținut de pe urma insolvenței unui club din Liga 1: câștiga de trei ori mai mult decât cel mai bine plătit jucător

Revoltător!** Salariu uriaș obținut de pe urma insolvenței unui club din Liga 1: câștiga de trei ori mai mult decât cel mai bine plătit jucător
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația echipelor din fotbalul românesc este extrem de dificilă, multe dintre acestea având mari probleme financiare, trei dintre acestea intrâmd în insolvență: Rapid, Gloria Bistrița și „U” Cluj.

Deși cei desemnați ca administratori judiciari ar trebui să rezolve problemele echipelor, iată că nu întotdeauna se întâmplă așa.

Horia Țiril, cel care a fost numit administrator judiciar la „U” Cluj era plătit cu suma de 10 mii de euro plus TVA pe lună, iar în realitate toate măsurile luate de acesta îl favorizau direct pe Florian Walter, proprietarul din umbră al lui U Cluj, anunță cei de la știridecluj.ro

Această renumerație a fost încasată de Țiril de la data numirii și până la data înlocuirii, acest salariu fiind de trei ori mai mare decât salariul celui mai bine plătit fotbalist de la U Cluj, Janos Szekely, care are un salariu lunar de 3.000 de euro.

Într-un document emis de Global Money Recovery IPURL, societatea lui Țiril, este devăluit venitul administratorului judiciar doar pentru cazul U Cluj.

„Se aprobă remunerația administratorului de Global Money Recovery IPURL, și anume 10.000 de euro/lună + TVA pentru întreaga perioadă și până la data înlocuirii. Se ia act că administratorul judiciar nu a solicitat onorariu procentual”, se arată în documentul societății reprezentată de Țiril.

Fostul administrator special al U Cluj se apără și spune că venitul lunar de 10.000 de euro + TVA nu era doar pentru el, ci și pentru echipa de la firma sa, care se ocupă de lichidări judiciare.

„Suntem o echipă de specialiști care am lucrat pentru U Cluj, de la firma nioastra de insolvență. Avem 400 de ore de lucru până în 29 martie, cu deplasări pentru toată activitatea pe care am făcut-o. Asta înseamnă că am câștigat 20 de euro pe oră. Firma noastră este una de top și nu una de pluton. În luna decembrie, la ultima situație prezentată înainte de declararea insolvenței, clubul avea cheltuieli de 22 miliarde de lei vechi lei iar în 29 martie am ajuns la cheltuieli de 6-7 miliarde de lei vechi.

Clubul era stabil, chiriile erau plătite în avans, onorariile la jucători erau reduse foarte multe. Meciul cu Steaua nu s-ar fi jucat dacă nu eram noi pentru că noi am negociat cu Scutul Negru ca să fie la meci și cu cei de la Cluj Arena”, a spus Horia Țiril, conform aceleiași surse.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu şi Lasconi sunt umăr la umăr!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu şi Lasconi sunt umăr la umăr!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×